Și așa tensionate, în urma neînțelegerilor privind felul în care sunt împărțite biletele la meciurile de acasă ale naționalei, relațiile dintre FRF și suporterii echipei antrenate de Anghel Iordănescu au parte de un nou episod controversat. Deși au achiziționat aproximativ 150 de bilete, fanii de la T2 Rapid și Peluza Sud Farul au șanse mari să nu facă deplasarea la Budapesta pentru unul dintre cele mai importante meciuri ale tricolorilor din ultimii ani. Motivul protestelor este rprogramarea partidei dintre Farul și Rapid, din etapa a doua a ligii secunde, sâmbătă, de la ora 11:00, la câteva ceasuri distanță de la terminarea meciului din Ungaria. Practic, suporterii celor două formații care vor să susțină atât echipa națională, cât și pe cea de club nu ar avea la dispoziție timpul necesar pentru a face drumul România-Budapesta-Constanța.
Printr-un comunicat comun postat pe site-ul Revistei Ultra’, singura de profil din țară, suporterii cer Federației reprogramarea meciului Farul – Rapid duminică seară, considerând nedrept și lipsit de respect felul în care federalii conduși de Răzvan Burleanu îi tratează pe fanii tricolorilor. Ultrașii oferă exemplul ligilor inferioare din Vestul Europei, care se întrerup la fiecare acțiune a echipei naționale tocmai pentru ca fanii să poată susține formația reprezentativă.
Mai jos, comunicatul integral remis de suporterii de la Tribuna 2 Rapid, Peluza Sud Farul și Revista Ultra’.
„Începem acest comunicat prin a enunța faptul că toți suporterii români ar trebui să aibă dreptul și posibilitatea să-și susțină propria echipă națională, în poate cea mai așteptată deplasare din ultimul deceniu. Totuși, din cauza nepăsării și neglijenței Federației Române de Fotbal, fanii unor echipe de mare tradiție la nivel național vor fi privați de această bucurie. În cele ce urmează, vom detalia acest mare inconvenient, dar vom propune și o soluționare care ar avantaja toate părțile implicate, inclusiv FRF.
Cu toate că al doilea eșalon fotbalistic reunește un mare număr de echipe istorice, referirea noastră este direcționată către partida dintre CS FC Farul Constanța și SC FC Rapid SA București, meci care ar fi programat să se dispute la Constanța pe 5 septembrie 2015, sâmbătă, de la ora 11:00. Această programare presupune ca disputa care va opune două din cele mai vechi cluburi ale țării, să se desfășoare la câteva ore după meciul de la Budapesta, care se va disputa vineri seară, la ora 21:45 (ora României). Este imposibil ca suporterii celor două echipe să asiste la ambele meciuri, având în vedere distanța dintre cele două orașe mai sus amintite. Mai regretabil este faptul că cele două grupuri de fani au achiziționat mai mult de o sută de bilete, o cifră care se apropie chiar de o sută cincizeci. Astfel, federația îi pune în situația de a renunța să mai meargă la meciul echipei naționale, de a le fi luată această șansă. Toate acestea din cauza faptului că în fotbalul românesc, cei care ar trebui să fie primul factor de luat în seamă la programarea etapelor sunt ultimii pe lista priorităților.
Este binecunoscut faptul că liga secundă se desfășoară sub egida FRF, organism sub organizarea căruia se află și echipa națională. Ceea ce vrem să subliniem este faptul că o eventuală mică schimbare de program s-ar face la nivel intern. De asemenea, atunci când echipa națională are meci, se întrerupe prima ligă, de fiecare dată, deși aceasta nu mai reunește prea multe echipe care generează interes în rândul spectatorilor. Vom aminti alte exemple la nivel continental, campionate date ca exemple pozitive, în fiecare context care include fotbalul românesc. Eșaloanele secunde din Anglia, Germania, Franța, Olanda, Portugalia, precum și din alte țări europene, se întrerup atunci când se reunește echipa națională, deși echipele din ligile inferioare nu asigură prea mulți jucători la prima reprezentativă a țării lor. Totul se învârte în jurul respectului pentru suporteri, care nu sunt puși în situația de a alege la ce meci să asiste, ceea ce nu e cazul la noi. Din acest sezon, în România, aproape toate echipele de tradiție evoluează în ligile inferioare. Fără să mai amintim cauzele care au dus la această situație falimentară, vrem să punctăm faptul că aceste echipe sunt și cele care atrag cei mai mulți suporteri. Fanii rapidiști au tras deja un semnal de alarmă, printr-un alt comunicat în care și-au exprimat regretul pentru această situație dificilă. Practic, au decis ca, în eventualitatea în care nu vor găsi bunăvoință la forurile abilitate, să renunțe la cele o sută de bilete achiziționate. Aceștia au hotărât că vor dona biletele altor suporteri care pot ajunge la Budapesta, dacă nu se va schimba nimic. Desigur, tot federația ar fi trebuit să se asigure că cei care ar fi venit pe biletele lor ar fi putut să intre pe stadion, deoarece acestea sunt nominale. În cazul în care nu s-ar găsi înțelegere, sectorul românesc ar rămâne gol cu peste o sută de locuri, cu toate că este destul de mic, fapt care contravine interesului echipei naționale, jucătorii noștri având nevoie mai mult ca oricând de susținere, la acest meci.
Pe această cale, noi, Revista Ultra”, singura publicație de profil din România, dar mai ales grupurile de suporteri implicate, Peluza Sud Farul și T2 Rapid, cerem o rezolvare din partea celor abilități s-o facă, în speță: Federația Română de Fotbal, CS FC Farul Constanța și SC FC Rapid SA București. Recomandăm programarea meciului a doua zi, duminică seară, deoarece disputarea lui în nocturnă ar da timp suporterilor să ajungă în deplină siguranță de la Budapesta, dar ar atrage și mai mulți spectatori pe stadion. În plus, clubul constănțean ar agrea acest lucru. Rugăm ambele cluburi, precum și federația, să urgenteze soluționarea acestei probleme, deoarece este nevoie de timp pentru organizarea unei deplasări internaționale, timp care s-a cam scurs. Astfel, așteptăm un răspuns oficial până în seara de luni, pentru ca ambele grupuri de suporteri să poată avea timp de reacție. Considerăm că nu este nevoie decât de bunăvoință și înțelegere din partea tuturor, dar mai ales de puțin respect arătat celor care își susțin meci de meci echipa favorită, precum și echipa națională, de fiecare dată când e posibil. În mod oficial, trimitem acest comunicat cluburilor, cât și FRF, cu mențiunea că încredințăm și sperăm că răspunsul va veni în timpul menționat și va fi favorabil, în interesul tuturor părților implicate.
Respectați-vă suporterii!”
Revista Ultra”
Peluza Sud Farul Constanța
T2 Rapid București
Începem acest comunicat prin a enunța faptul că toți suporterii români ar trebui să aibă dreptul și posibilitatea să-și susțină propria echipă națională, în poate cea mai așteptată deplasare din ultimul deceniu. Totuși, din cauza nepăsării și neglijenței Federației Române de Fotbal, fanii unor echipe de mare tradiție la nivel național vor fi privați de această bucurie. În cele ce urmează, vom detalia acest mare inconvenient, dar vom propune și o soluționare care ar avantaja toate părțile implicate, inclusiv FRF.
Respectați-vă suporterii!
– See more at: http://www.revistaultra.ro/comunicat-revista-ultra-peluza-sud-farul-t2-rapid-respectati-va-suporterii/#sthash.qFcwhkNy.dpuf
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER